Bine v-am gasit!

Saptamana 6, ziua 39!

„Dacă termin o carte pe săptămână, voi citi doar câteva mii de cărţi în timpul vieţii mele, aproximativ o zecime de procent al conţinuturilor celor mai mari biblioteci ale vremurilor noastre. Şmecheria este să ştii ce cărţi să citeşti.”Carl Sagan

Incepi cu exercitiul de relaxare invatat. Deci, te asezi confortabil, cu spatele drept, esti atent la respiratie, care devine din ce in ce mai usoara, catifelata, si iti imaginezi ca expirul se realizeaza printr-un orificiu imaginar din mijlocul pieptului, deschizandu-se o floare. Ramai asa pentru 2-3 minute.

Gaseste o postura confortabila! Roteste ochii in sensul acelor de ceasornic, apoi contra-sensul acelor de ceasornic. Repeta acest exercitiu de 3 ori, cu mentiunea ca la fiecare schimbare a directiei de rotatie sa clipesti de cateva ori.

646x404

Urmeaza un exercitiu de  dezvoltare a vederii periferice. Acest exercitiu se realizeaza ridicand palmele la nivelul fetei, privirea fixa indreptata in fata si pe masura ce indepartam mainile in lateral incercam sa le urmarim cu vederea periferica. Acest exercitiu ajuta la largirea campului de vedere periferica, astfel reusim sa vedem dintr-o singura privire randuri intregi.

Executa acest exercitiu timp de 3-4 minute.

Apoi, timp de 15 minute citeste liber (poti folosi pointer-ul timp de cateva minute pentru a imprima o viteza crescuta.)

Asadar:
reciteste citatul de la inceputul lectiei
– exercitiul pentru dezvoltarea vedeii periferice. Apoi 15 minute, citeste liber.
– plaseaza-ti ambele coate in paralel pe birou – ele vor fi astfel eliberate de tensiune si iti vor oferi o mare stabilitate. Pune-ti apoi degetele mari la nivelul maxilarului si degetele aratatoare pe tample si maseaza usor cu miscari circulare.

Succes!!

Cu drag,
Miky

Antrenament 42 de zile  ~ ziua 39~

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *