Cum sa beneficiezi de puterea intuitiei in propriul camin, pentru copiii si familia ta, dar si pentru tine

„Daca alegem sa privin in interiorul nostru, in loc sa permitem aparentelor sa ne copleseasca, dar si daca identificam si sa ne concentram pe conexiunea adanca pe care o avem cu Universul si cu Dumnezeu, atunci vom fi mereu ghidati si protejati, pentru ca sta in firea lucrurilor. Fara indoiala ca Universul ne arata ce e de facut, unde trebuie sa ajungem si cum putem prospera.”

Importanta constientizarea (faptului ca posezi al saselea simt, intuitia), acceptarea (sa intampini cu onoruri si sa te increzi in indrumarile pe care le primesti de la Profesorul tau Interior) si sa ceri sustinere din partea Universului. Sa transformi vocea Profesorului Interior in principala voce indrumatoare  in viata ta si a copiilor tai.

Atunci cand asculti de cel de-al saselea  simt si de inima ta deschisa, lumea inconjuratoare devine prietenoasa, deloc ostila si primitoare. Viata devine treptat tot mai vesela, amuzanta, generoasa si complexa. Acesta este, de  fapt,  si planul Divinitatii. Viata bazata pe cel de-al saselea simt este una in care se pune accentul pe siguranta, pace interioara si pe exprimare artistica. Ce alt cadou mai frumos ai putea oferi copiilor tai si tie?

10 principii fundamentale pe care le constientizezi o data cu trezirea celui de-al saselea simt:

  1. Intuitia si alte abilitati extrasenzoriale sunt daruri cu care Sursa Divina ne-a inzestrat pe toti.
  2. Cu totii suntem fiinte spirituale, de aceea ne putem activa cel de-al saselea simt si putem avea capacitati extrasenzoriale
  3. Dezvoltarea intelepciunii noastre innascute reprezinta dreptul nostru spiritual cu care ne nastem.
  4. Observatiile intuitive reprezinta mesaje de la o sursa a Providentei, care ne conduc spre esenta noastra sacra si catre cele mai insemnate abilitati creatoare pe care le posedam
  5. O directionare ce are la baza latura spirituala este in beneficiul tuturor oamenilor.
  6. Ghidarea interioara este activata de iubire si are drept rezultat o mai buna intelegere si o compasiune crescuta fata de noi si ceilalti.
  7. O viata ghidata pe cel de-al saselea simt este blanda, are putere si curaj si este lipsita de constrangeri
  8. Profesorul interior nu flateaza orgoliul, ci serveste ca un sustinator pentru exprimarea spiritului si dezvoltarea noastra
  9. O viata fundamentata pe intuitie lasa frau liber potentialului
  10. Cea mai buna maniera de a alimenta aceasta abilitate importanta la propriii nostri copii este sa fim in concordanta cu cel de-al saselea simt personal.

Intuitia se iveste dintr-o perceptie acuta a ceea ce se petrece aici si acum. De aici se naste spritul calauzitor interior. Din constientizare.

Meditatia este cea mai eficienta modalitate de a amplificare a constientizarii, fiindca elimina in mare parte tot ceea ce ne distrage atentia si ne impiedica sa ne dam seama ce este cu adevarat important in momentul prezent. Este o practica ce ne ajuta sa ne simtim in largul nostru, sa fim mai echilibrati si mai implicati in viata de zi cu zi.  Cel mai important beneficiu este insa acela ca ne ofera parca mai mult timp.

Ai incredere in ceea ce iti spune inima

Folosirea unui al saselea simt inseamna sa te simti la fel de confortabil cu dimensiunea ta nonfizica si cu cea fizica. Inseamna sa poti simti si recunoaste propriile vibratii, la fel de repede cum vezi lumina semaforului sau semnele de circulatie.

 

Relaxeaza-te, fa miscare si mediteaza; nu munci excesiv si evita orice forma de dependenta. Vezi cat mai clar realitatea si incearca sa nu tii cont de temeri.

Nu in ultimul rand, ramai optimist si priveste tot timpul in adancul sufletului.

Gasesti aceasta

923289

Calea intuitiva de Sonia Choquette

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *