„In formele ei majore, renuntarea este cea mai dureroasa experienta umana. Cand renuntarea la noi insine inseamna renuntarea la anumite trasaturi de personalitate, la tipare comportamentale bine stabilite, la ideologii si chiar la un intreg stil de viata, durerea poate fi chinuitoare. Dar aceste forme majore de renuntare sunt necesare daca vrei sa ajungi cat mai departe pe drumul maturitatii si evolutiei spirituale. Ca in orice fel de renuntare, cea mai mare teama este sa ramai complet golit. Este frica existentiala de a fi redus la zero. Dar orice trecere de la un mod de viata la altul inseamna moartea celui vechi si nasterea unuia nou.”
„Am definit mai devreme sufletul ca „un spirit uman creat de Dumnezeu, hranit de Dumnezeu, unic, in evolutie, nemuritor”.Fiecare dintre aceste atribute este crucial. In mod special, important este ca sufletul este „hranit de Dumnezeu”, prin care inteleg nu numai faptul ca Dumnezeu ne-a creat in momentul conceptiei noastre, ci si ca, prin har, continua sa ne poarte de grija de-a lungul intregii vieti. Cred ca acest lucru nu ar avea nici un sens daca Dumnezeu nu ar vrea ceva de la noi: evolutia sufletelor noastre.”
